Fapte bune pe timp de pandemie

0
565

Întreaga lume, inclusiv România, luptă cu pandemia cauzată de noul tip de Coronavirus. În contextul situației de criză din sistemul medical, mai multe persoane publice, companii și ONG-uri își exprimă solidaritatea față de personalul medical și autoritățile medicale responsabile.

Pentru a consolida eforturile comune și pentru a contribui la lupta împotriva pandemiei, organizația Dăruiește Viață, care a lansat construcția primului spital din România pe baza donațiilor de la cetățeni și companii, a anunțat că inițiază o campanie de colectare de fonduri. Banii colectați vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de protecție, dezinfectanți și aparatură medicală pentru spitalele de boli infecțioase și spitalele de urgență din țară.

Aqua Carpatica a donat spitalelor 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și 50.000 de botoși de protecție. Reprezentanții brandului au declarat că compania va dona apă spitalelor în care sunt internați bolnavii de COVID-19 și spitalelor de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Craiova, Constanța și Iași.

Compania Cotnari a donat 50.000 de lei Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea echipamentelor de protecție. Iar la Sibiu se strâng fonduri pentru achiziția testelor și echipamentelor necesare secțiilor de terapie intensivă. Un set de 1.000 de teste costă 120.285 lei. Până la acest moment, pe site-ul maratonsibiu.ro, s-au adunat 295687 lei de la 1730 de donatori. Faptele bune din Sibiu nu se opresc aici, pentru că compania Continental Sibiu donează 20.000 de euro pentru achiziționarea a patru containere de triaj epidemiologic, necesare Spitalului Județean Sibiu.

Firma de cosmetice Avon România a anunțat că donează 1,7 tone de produse de igienă, precum săpunuri și geluri de duș, pentru centrele de carantină din București. De asemenea, compania va dona bani pentru achiziționarea testelor, care vor fi direcționate Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf.Parascheva” din Iași. O altă companie care s-a mobilizat este DEDEMAN, care donează echipamente (un aparat de radiologie mobil și două ventilatoare) în valoare de 1 milion de lei pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Crucea Roșie Română a inițiat o campanie națională de strângeri de fonduri România salvează România, prin care poți dona doi euro la numărul de SMS 8827, valabil în toate rețelele de telefonie mobilă din țară. Donațiile pot fi făcute și pe site-ul www.crucearosie.ro, acestea urmând să fie folosite pentru achiziționarea echipamentelor medicale, materialelor de protecție, consumabilelor de unică folosință, alimentelor și produselor igienico-sanitare de care au nevoie, în special, persoanele vulnerabile. În toată această perioadă, organizația umanitară asigură persoanele aflate în autoizolare cu produse alimentare de bază și pachete igienice. De asemenea, Crucea Roșie desfășoară o campanie națională de informare a populației cu privire la limitarea răspândirii noului virus pe teritoriul țării, atât în mediul online, cât și în spațiile publice unde voluntarii distribuie afișe și broșuri. Datorită donației de 1 milion de euro făcută de OMV Petrom, Crucea Roșie Română a achiziționat 10 aparate de testare rapidă și 300 de kituri de testare. Aparatele urmează să fie distribuite la mai multe spitale din țară.

Lanțul de magazine Profi intenționează să doneze 1 milion de lei pentru dotarea secțiilor de Terapie Intensivă din mai multe spitale. La fel și Romgaz va acorda un sprijin financiar de 1,25 milioane de lei pentru Crucea Roșie care va distribui 1 milion de măști medicale.

Casa Regală a anunțat că va pune la dispoziția Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență spații individuale de cazare în vilele și unitățile hoteliere care aparțin Domeniului Regal Peleș, pentru persoanele nevoite să stea în carantină. De asemenea, Fundația Regală Margareta a României a anunțat lansarea unui fond special pentru bătrâni. Acest fond de urgență are scopul de a ajuta vârstnicii care stau izolați din cauza pandemiei. Amintim că aproximativ 3,7 milioane de vârstnici din România sunt nevoiți să se autoizoleze pentru a minimiza riscul de infectare. Mulți dintre ei sunt singuri în fața acestui pericol, fără sprijin moral sau material. De asemenea, în mai multe județe au fost create rețele de voluntari care vor aproviziona persoanele în etate cu produse alimentare. Dacă doriți să fiți voluntari în această perioadă, atunci puteți să vă alăturați grupului de sprijin Vă ajutăm din Cluj. Pentru mai multe informații, accesați acest link.

Din rândul persoanelor publice, Simona Halep, Andra, Ștefan Mandachi și Bianca Andreescu au anunțat că vor sprijini financiar spitalele din țară. Un alt exemplu de fapte bune ne este oferit de restaurantele și cafenelele din întreaga țară, care oferă mâncare și cafea gratis pentru personalul medical.

Dacă doriți să faceți o faptă bună în această perioadă, puteți contribui la una dintre aceste campanii naționale de colectare de fonduri. Și nu în ultimul rând, vă îndemnăm să #stațiacasă și să vă informați din surse credibile.