Ce față are izolarea pentru mine

0
450

Pe pat, pe scaun, pe fotoliu, aici îmi petrec zilele de când a intervenit izolarea și m-a trezit la realitate cu o palmă zdravănă. De fapt, cred că ne-a trezit pe toți. Iar dacă nu, cel puțin ne-a arătat tuturor cât de puternică îi e palma. Nu zic că mă aflam într-o bulă a mea, sunt o persoană realistă. Dar cu siguranță nu știam să mă bucur de o adiere de vânt, de razele soarelui, de o ploaie neașteptată, atât de mult pe cât știu că aș face-o acum. Știți cum se spune, nu-ți dai seama cât de mult prețuiești un lucru până nu-l pierzi. Da, sună puțin clișeic, dar nici o secundă neadevărat.

Un lucru neadevărat, un mit chiar, e ideea aceea că în perioada asta avem tot timpul din lume. Hai să vă spun ceva, noi, studenții cel puțin, nu avem timp nici să respirăm. Ironic sau nu, avem mai multe teme decât atunci când eram la facultate fizic. Haosul e mare, toți suntem confuzi, știu, dar hei, profesori de peste tot!! Da, voi! Vreau să am și eu timp să citesc cărțile care mă așteaptă pe raft de ceva timp, vreau să mă uit și eu la toate serialele care mă așteaptă în lista de pe Netflix, să dorm până la ora 12. Știu că poate mulți dintre voi faceți deja asta, dar mai sunt și panicații ca mine care se stresează ca nu cumva să fi uitat vreo temă, vreun deadline, vreo prezentare la un seminar.

Acum, dacă am terminat să mă plâng, să consemnez în acest jurnal virtual și alte lucruri. Poate să mă leg de titlul pe care l-am ales. Ce față are izolarea pentru mine? Mi-o imaginez ca o femeie pe la 30-40 de ani, o mamă poate, cu părul de mărime medie și brunet. Ochii verzi și șorțul pătat de lapte. Da, cred că figura maternă nu corespunde cu ce simțim toți în această perioadă. Dar cred că asta e, statul acasă alături de familie, unde nu mai trebuie să mă gândesc în fiecare zi la ce să gătesc, nu mai trebuie să mă îngrijesc de treburile casei doar eu, nu mai plătesc eu facturile, nu mai fac eu cumpărăturile. Are cine să le facă, și anume chiar figura maternă. Asta e una dintre fețele pe care i le-aș da.

Desigur că o văd și ca un călău de multe ori, un călău care așteapța cu șânge rece să-și ducă treaba până la capăt. În zilele alea o blestem, atunci sunt cel mai puțin optimistă de cum o să decurgă situația.

Mai e și figura adolescentei introvertite. Ea mă ajută să mă bucur de momentele de singurătate, să văd partea bună a lucrurilor, și anume faptul că nu mai trebuie să iau decizii între a ieși sau a sta în casă, nu mai trebuie să trec prin calvarul alegerii hainelor zi de zi. Trebuie doar să stau împăturită în plapuma mea, cu avocado-ul meu de pluș, cu o cană de capuccino, de vin sau de apă, cu laptopul, lucrând pentru facultate, cu porcușorul meu de guineea, cu o carte, cu mâncarea pe care, of course, o devorez din pat.

Voi ce față i-ați da? Faceți un excercițiu de gândire.

Also, știu cât de greu e, și că dorul celor mai neînsemnate lucruri pe atunci (pe când ne permiteam să le considerăm așa) devine din ce în ce mai apăsător. Dar mai avem și asta, imaginația. Deși noi suntem închiși în casă, mintea noastră e liberă, poate să ne ducă în locurile pe care picioarele nu o mai pot face. Asta am făcut eu acum, asta vreau să fac și de acum înainte. Vreau să scriu, să scriu pentru toți, nu doar pentru mine. Și sper ca izolarea să mă împingă să fac asta, măcar un lucru bun să aducă cu ea.

Redactat de: Dănilă Georgiana