The Motans – „Am să fac asta până când voi simţi.,,

0
360

Dacă e să o luăm cu începutul, la 16 ani, Denis Roabeş, solistul trupei The Motans, a descoperit chitara prăfuită care se afla într-un colţ uitat al casei. Cu siguranţă acesta a fost primul pas spre muzică, existând acea “dorinţă de a fi cool ca tata”.

,,Muzica a ocupat mereu locul I, doar că a devenit genul ăla de prieten adevărat care a plecat din păcate peste hotare. A rămas la fel de adevărat şi bun; doar că mă vedeam cu el mai rar. Mereu a fost în primul plan, însă existau alte nevoi şi necesităţi pentru a mă întreţine pe mine, pentru a o ajuta pe mama. Pe când aveam 17 ani s-a născut surioara mea şi deja am fost nevoit să încep să învăţ să mă descurc de unul singur.

Î: Când a fost primul moment în care ţi-ai dat seama că ai compus ceva?

,,A durat ceva… cred că pe la 25 de ani. A durat aproape 10 ani! Până atunci mai încercam, mai experimentam; dar a devenit ceva cu adevărat atunci când mi-am dat seama că piesele pot fi cântate şi altfel faţă de cum le cântă artiştii în original. Pe la 24 de ani a venit peste mine un şoc emoţional care mi-a dat un imbold destul de mare ce m-a făcut să realizez că merită să cânt şi cu vocea. Până atunci practicam doar fingerstile; dar după am înţeles că poate ieşi ceva frumos din asta.

Î: Primele tale versuri erau o melodie completă sau o simplă poezie?

,,Cu toţii am scris în şcoală poezii. Dar dacă e să vorbim despre prima mea melodie, aceasta avea atât linie melodică, cât şi versuri. Ţinând chitara în mână am compus-o.

Î: Ce piesă crezi că te reprezintă cel mai bine în acest moment?

,,Toate melodiile mă caracterizează. Pot spune ce melodii aş vrea să fie reprezentative pentru The Motans: Înainte să ne fi născut e pe primul loc, piesa Tu şi Versus. Versus a fost într-adevăr piesa cu care m-am lansat. Nu ştiu de ce, eu sincer mă aşteptam ca 42 să fie. Credeam că îmi va da un impuls mai mare şi mai puternic. Dar uite că Versus a luat-o înainte!

sursă: Anca Marian

Un lucru esenţial în viaţă este să facem totul cu pasiune. O mare parte din viaţă ne-o petrecem la locul de muncă. Povara pe care generaţia X nu o acceptă este să presteze o perioadă îndelungată de timp un job nereprezentativ. Aşadar, job-ul trebuie să devină pasiune sau pasiunea trebuie transformată în job?

,,Eu cred că pasiunea trebuie să rămână pasiune. Sunt foarte des ipocrit spunând prietenilor că mâine sunt la muncă sau azi muncesc; când de fapt fac ce îmi place. Aşa că, în cazul meu, pasiunea a rămas pasiune, care îmi permite să mă şi întreţin. Ba chiar îmi dă ocazia să îmi alimentez şi alte visuri şi planuri pe care le am.

Î: Ai simţit vreodată că trebuie să renunţi; sau ai vrut să renunţi?

„Nu, niciodată. Poate că am simţit la un moment dat nevoia să reanalizez ce se întâmplă sau să iau o inspiraţie foarte adâncă şi să respir pentru a-mi da seama unde sunt. Mă întrebam în acel moment cum ar fi vrut Denis de acum 2-3 ani să ajungă. Analizam în ce punct mă aflu şi ce paşi trebuie să fac în continuare pentru a merge corect mai departe.,,

Î: Te-ai vedea făcând altceva?

Nu vreau să mă imaginez făcând altceva! Am să fac asta până când voi simţi.,,

Î: Dacă nu vei mai simţi la un moment dat, ai fi în stare să laşi muzica şi să te apuci de altceva?

„Eu am mai făcut asta de multe ori cu alte lucruri. Sunt convins că muzica va rămâne mereu în sufletul meu; chiar dacă în planul I o să treacă altceva, ea va fi mereu acolo. Nu o să o uit niciodată, mereu o voi ţine în suflet pentru că are ceva aparte! Nu ştiu dacă peste 30 de ani o să fie la fel de tumultos, dar totuşi cred că un concert sau două pe an tot vom face. Eu sper să îmi permită starea financiară de atunci şi în primul rând sănătatea.,,

Când vine vorba de emoţii, acestea sunt vitale în viaţa unui om. Artistul are puterea de a transmite esenţa de care publicul are nevoie pentru a evada din realitate. În acelaşi timp, se creează un revers prin care protagonistul este încărcat cu toată energia pe care aceştia o emană.

Î: Ce simţi când eşti pe scenă?

Depinde foarte mult de public. Spre exemplu, astăzi, am avut parte de cel mai bun tip de experienţă care poate exista: atunci când publicul e în extaz şi totul e extraordinar de bine. Apare o emoţie, încerc să trăiesc momentul acela 100%. Încerci să capturezi momentul ăla şi să îl monumentezi în memoria ta ca fiind unul unic. Ştii momentele alea din copilărie pe care le ţi minte toată viaţa indiferent de ce se întâmplă?,,

Î: Şi uneori parcă poţi să te transpui în ele?

Exact, un parfum de care îţi aduci aminte te teleportează automat în timpul ăla. La fel vreau să fac şi eu cu momentele astea. Să ştiu că la 80 de ani o să am o memorie care îmi provoacă zâmbetul pe buze. Prima dată mi-am dat seama că trebuie să fac asta (să trăiesc şi să capturez momente) la Untold. Mi-am spus: Hai să pun în minte tot ce trăiesc aici şi cu asta să mergem mai departe!,,

Î: Multă lume spune că eşti inteligent şi sentimental. Cum ai alege tu să te caracterizezi?

Sunt doar zvonuri! Sunt un om simplu care încearcă şi vrea să fie mai bun în fiecare zi. Trebuie să încercăm să ne depăşim pe noi înşine.,,

Î: Ştiu că îţi plac pisicile şi că ai avut mai multe. Povesteşte-mi puţin despre una dintre ele.

„Marchiza, dragostea vieţii mele A fost pisica ce a trăit cu mine cel mai mult şi pe care am iubit-o foarte mult! Din păcate a murit; dar şi ea, la rândul ei, m-a iubit extrem de mult. Înainte să plec în Moscova a fost nevoie să i-o dau mamei mele pentru a avea grijă de ea. A fost o pisică pe care nu o să o uit niciodată! E un animăluţ şi o fiinţă care m-a făcut să înţeleg că tot ce e viu pe lumea asta are suflet şi poate iubi; şi că cea mai bună lecţie în viaţă şi cea mai universală limbă este dragostea. Prin intermediul dragostei te poţi înţelege cu absolut oricine!,,