Târgul de Crăciun din Cluj reunește familionul și în acest an

0
550

An de an, magia sărbătorilor de iarnă ne unește și ne umple sufletele cu bucurie. Timpul petrecut împreună cu familia și cu cei dragi reprezintă o adevărată binecuvântare, iar Târgul de Crăciun vine în întâmpinarea noastră și în acest an, oferindu-ne un cadru de poveste sub îndemnul  ”Familionul, familionul, hai la joc!”.

Fie că este vorba despre jocurile din copilărie de la gura sobei sau de jocuri precum ”Nu te supăra frate” sau Remi, în perioada 22 noiembrie-31 decembrie, cu susținerea celor de la Raiffeisen Bank, Betano, NTT Data, Europa FM, Coca-Cola și alți parteneri, Piața Unirii din Cluj-Napoca va fi învăluită într-o altă aură, fiind așteptați atât prichindeii cât și cei mai în vârstă pentru a se bucura de atmosferă  și de activitățile organizate zilnic.

Marea Deschidere a Târgului de Crăciun va avea loc în data de 22 noiembrie cu un concert susținut de Horia Brenciu și Orchestra, însă pe tot parcursul sfârșitului de săptămână evenimentele se vor ține lanț. Printe cele mai importante momente ale acestui weekend se enumeră: concert Subcarpați și Rock The Lights, Treasure Hunt (Jo’COOL de Crăciun), concert Oamenii Dimineții, Teatru de păpuși, Animație stradală cu personaje Disney, jocuri organizate de Beard Brothers și altele.

Pe lângă elementele deja consacrate precum căsuțele împodobite, patinoarul, ciocolata caldă aromată și vinul fiert, Tramvaiul lui Moș Crăciun, serile de colinde și luminițele de sărbătoare, anul acesta Târgul de Crăciun vine și cu elemente de noutate. Printre acestea se numără: Treasure Hunt (Vânătoare de Comori pe la principalele atracții ale târgului), activități de tip Escape Room pentru cei mici în cadrul Căsuței Moșului, un carusel precum cel din filme, un iglu și o iesle de Crăciun. Anul acesta fondurile colectate vor merge spre cei de la Beard Brothers, ajutându-i la două dintre marile lor proiecte: beard mobile și ambulanța socială.

Anul trecut, Târgul de Crăciun din Cluj s-a situat pe locul 10 în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, concurând cu orașe precum Viena și Praga, care au o tradiție îndelungată în organizarea târgurilor de Crăciun. Competiția din cadrul concursului European Best Christmas Market a fost foarte strânsă, Clujul fiind apreciat pentru organizarea unei sărbători a întregii familii.

Târgul de Crăciun 2018 în cifre:

  • 700.000 de persoane au trecut prin Piață în toate zilele Tărgului de Crăciun.
  • 9680 de metri de beculețe s-au folosit în toată Piața.
  • 300.000 de pahare de băuturi calde s-au consumat.
  • 100 de artiști au performat pe scenă.
  • 93 de căsuțe.
  • 26.764 de ore s-a ascultat în total radio-ul Răcnetul lui Rudolf, doar în online.
  • 5.708.660 de oameni au auzit de Tărgul de Crăciun de pe Facebook.
  • 8000 de cadouri a oferit Moș Crăciun în Piață.
  • 30.000 de litri de vin s-au consumat în toate zilele Tărgului de Crăciun.

“Faptul că anul trecut am fost între primele 10 cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, conform clasamentului European Best Destinations, ne-a motivat ca anul acesta să aducem familionului și mai multe emoții pozitive, și mai multă distracție, într-un cadru de poveste. Anul acesta vrem să vă convingem să trăiți bucuria copilăriei împreună cu noi, așa că am pregătit un program dinamic, cu multă joacă și multe surprize pentru toate vârstele.” – menționează Mihai Oprean, directorul Târgului de Crăciun.

No, merem cu familionu’ ?

Sursă foto: Tărgul de Crăciun Cluj-Napoca – pagina de Facebook.

Redactat de Tonț Adelina Ioana.