Ștefan Bănică – Concert Extraordinar de Crăciun în Cluj-Napoca

0
264

În preajma Crăciunului, Clujul va fi cuprins de magia și spiritul sărbătorilor de iarnă datorită lui Ștefan Bănică, care revine cu un concert extraordinar de Crăciun, la Sala Polivalentă, pe 19 decembrie.

 În București, evenimentul a devenit deja o tradiție de la an la an, fiind organizat de 17 ani consecutiv, iar în Cluj-Napoca pentru al 3-lea an. Din 2002 până în prezent artistul a susţinut peste 65 de concerte de Crăciun, unde au participat peste 340.000 de persoane, în fiecare an fiind stabilite noi recorduri.

 Concertul devine din ce în ce mai îndrăgit, odată cu trecerea timpului, marcând feeria iernii. Este și un moment în care putem observa cum muzica unește generațiile. Muzica live, show-ul de lumini, melodiile care au devenit deja hituri, coregrafia și energia impresionantă sunt doar unele dintre acele lucruri care fac evenimentul  de a fi de-a dreptul unic. Desigur, nu lipsesc și invitații-surpriză. În anul 2017, la concertul de Crăciun din Cluj, invitații surpriză au fost: Nikki McCoy, Alina Eremia, Cabron și Luminița Anghel. Ținând cont că evenimentul progresează de-a lungul timpului, concertul din 2018 se așteaptă a fi și mai impresionant.

Biletele pot fi achiziționate, accesând platforma: http://bit.ly/StefanBanicaCluj

 Prețul variază de la 60 lei până la 300 lei, numărul locurilor fiind limitat. De aceea, grăbiți-vă să retrăiți emoții și amintiri, să cântați și dansați pe cele mai cunoscute și îndrăgite melodii ale lui Ștefan Bănică și invitaților-surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here