Partea II. Reducerile de care beneficiezi pe timpul studenției în Cluj-Napoca –

0
344

Cum au trecut primele săptămâni de facultate? Ai reușit să promovezi „testul de bun venit”? Eu sunt tare entuziastă de câteva cursuri în semestrul acesta! Abia aștept să înceapă hardcore-ul.

Revenind la „grijile” noastre, că tot știm despre portofelul ce vrea să scape ieftin întotdeauna, mai jos am continuat lista reducerilor și gratuităților pentru studenții din Cluj-Napoca. Ia-ți un Cluj-Bike și să-i dăm viteză!

Grădina Botanică din Cluj Napoca - Cluj For Youth Federația Tinerilor din Cluj
  • Grădina Botanică Alexandru Borza – este unul dintre locurile care pot crea o zi sau o seară mai deosebită. Grădina conține peste 10000 specii de plante din toate colțurile lumii, inclusiv și din vegetația românească. Printre atracțiile grădinii se numără: Grădina Japoneză, Grădina Romană, sere cu palmieri, orhidee și vegetație din Australia și Muzeul Botanic. Studenții UBB au intrare liberă, iar toți cei care învață la o altă instituție din Cluj, au reduceri de până la 50%.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este action-active-activity-3067870-683x1024.jpg
  • Mișcarea este mereu încurajată, chiar și de către autorități. În Cluj sunt câteva baze sportive care oferă studenților pe lângă activități de relaxare, echilibru și retragere acele reduceri atractive de care avem nevoie. Parcul Sportiv „Iuliu-Hațieganu” (în zona Plopilor) au săli pregătite pentru activități precum baschet, înot, tenis etc. Prin investiții de bani publici, a fost construit Complexul Sportiv Gheorgheni – astfel accesul în cea mai modernă bază sportivă este GRATUIT. Activitățile pot fi din cele mai diverse.
  • Sunt în Cluj organizații care oferă studenților carduri de reduceri pentru foarte multe locuri de mâncat, distrat sau chiar pentru proceduri medicale. Aceste carduri, de obicei, se obțin achitând la începutul anului o taxă, iar în schimb primești cardul/carnetul. Eu am identificat trei la număr: Omnipass, StudCard și Isic. Cardurile pot fi folosite atât la o tersă/club în Cluj-Napoca, cât și peste hotarele României: în muzee, baze de agrement etc.
Imagini pentru tren cfr romania
  • Studenția este perioada perfectă pentru călătorii, mai ales că atât Transilvania, cât și țara întreagă ne oferă destinații turistice perfecte pentru o escapadă de la obligațiile studențești. Tot de ce ai nevoie este un rucsac și biletul de tren, care se eliberează gratuit în baza legitimației de student și a unui act de identitate.

Pentru cei interesați de partea culturală a Clujului, în curând vom reveni cu un articol despre evenimentele culturale, cinema, teatre și centre de interese.

Vezi aici mai multă informație despre reducerile/ gratuitățile de care beneficiezi la biblioteci, Cluj Bike și transportul public.

Sursă foto: tripadvisor.com, sabinavarga.com, unsplash.com și clubferoviar.ro