Mediul perfect pentru studenți și nu numai

0
250

      Dacă ești un iubitor de lectură sau te-ai săturat de ebook-uri, ar trebui să știi că săptămâna aceasta s-a inaugurat o nouă bibliotecă în Cluj. La Casa de Cultură a Studenților a fost inaugurată marți, 25 iunie, Biblioteca „Ion Agârbiceanu”, fiind prima biblioteca care a fost inaugurată într-o astfel de instituție. Inaugurarea acesteia a fost completată de vernisajul unei noi expoziții a Clubului de Pictură al CCS, „Armonia primăverii”, iar lucrările vor rămâne expuse până la sfârșitul lunii viitoare. Biblioteca a primit numele lui Ion Agârbiceanu, scriitor, ziarist și prozator clujean și a fost amenajată cu ajutorul membrilor Cenaclului Literar „Vox Napocensis”, care funcționează în cadrul CSS.

       Momentan, vei găsi numai 500 de volume, urmând ca pe viitor să se ajungă la 2.000 de volume. Majoritatea cărților fiind donate de către Editura Școala Ardeleană. Clujenii au acces gratuit la noua bibliotecă, zilnic, între orele 7.00-22.00, însă cărțile se pot citi doar acolo, în spațiul special amenajat pentru cititori, nu pot fi împrumutate.

      ”O bibliotecă a Casei de Cultură a Studenților a fost un proiect pe care l-am dorit concretizat de mai multă vreme, din două motive: unul pentru că o colecție de cărți este necesară și binevenită într-o instituție de cultură foarte frecventată de tineri, iar al doilea motiv are la bază dorința de a păstra tradiția instituției și de a duce mai departe lucrurile bune care s-au făcut în folosul studenților care ne trec pragul, Casa de Cultură a Studenților având cândva o bibliotecă destul de vastă. Am gândit totul în ansamblu, de aceea spațiul destul de generos de la parter, mă refer la holul central, va cuprinde și câteva corpuri de mobilier – fotolii și măsuțe, pentru relaxare și o lectură cât mai plăcută. Sper că, în acest fel, vom aduce tuturor vizitatorilor Casei de Cultură un plus de deschidere, originalitate și facilități nelipsite din orice edificiu cultural important”, a declarat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.