Massive Attack – muzica timpurilor vechi și noi

0
214

Muzica este esențială în viața fiecărei persoane. O melodie poate avea un rol foarte important, fie că îți amintește de o perioadă, de o persoană sau de un anumit moment, fie te poate ajuta să treci mai ușor peste anumite greutăți, atunci când versurile se potrivesc perfect cu situația ta. Simți că nu ești singurul care trece prin asta, acest lucru fiind o consolare.

Astfel, dacă simți nevoia de a asculta ceva ce nu ai ascultat până acum, este momentul potrivit pentru a descoperi trupa Massive Attack.

Massive Attack este o trupă formată în anul 1988, în Bristol. Membrii grupului muzical sunt Robert Del Naja – „3D”, Grant Marshall – „Daddy G și, anterior, Andy Vowels – „Mush. Genul muzical este trip hop, bazându-se pe sunete care pot părea bizare la prima ascultare.

Cele mai cunoscute piese ale grupului muzical sunt Unfinished Sympathy (1991), Teardrop (1998) și Angel (1998). Dacă aceste piese ți-au stârnit curiozitatea, cu siguranță albumele Massive Attack vor fi pe placul tău.

Blue Lines (1991) este albumul cu care trupa Massive Attack a debutat în anul 1991. Acesta este considerat primul album trip hop. Piesele muzicale combină muzica electronică, muzica hip-hop, dub și reggae, ceea ce ajută la transmiterea emoțiilor și la trăirea unei experiențe complexe ascultând albumul în întregime. Cele patru single-uri ale albumului sunt Daydreaming, Unfinished Sympathy, Safe from Harm și Hymn of the Big Wheel.

Mezzanine (1998) este al treilea album al trupei. Acesta poate fi considerat cel mai bun album Massive Attack. Piesele sunt melancolice și misterioase, dar potrivite pentru orice stare de spirit. Cele patru single-uri ale albumului sunt Risingson, Teardrop, Angel și Inertia Creeps.

Heligoland (2010) este al cincilea album al trupei Massive Attack. Acesta este cel mai recent album lansat, cele două single-uri ale acestuia fiind Psyche și Paradise Circus (această piesă poate fi auzită în seriale cunoscute cum ar fi Gossip Girl și True Blood).

Grupul muzical lansează în continuare piese, cum ar fi Voodoo In My Blood (2016) și Come Near Me (2016). Muzica lor rămâne misterioasă, melancolică și evergreen, este potrivită pentru orice perioadă.

*Site web dedicat trupei Massive Attack, care conține detalii despre trupă, muzică și turnee: https://massiveattack.ie/

Redactat de: Irina Voicu