KOMITI | pandemic. Un proiect despre adaptare şi solidaritate

0
341
sursa: komiti

Efectele nefaste ale pandemiei de coronavirus s-au resimţit puternic în toate ramurile societăţii, iar cel mai pregnant şi-au pus amprenta în stilul de viaţă al oamenilor aflaţi în izolare. În acest peisaj, nu foarte plăcut, s-au regăsit şi artiştii vizuali clujeni care s-au gândit să facă o diferenţă şi să-şi transforme impasul într-o oportunitate, pentru ei şi pentru cei din jur. 

A fost la început o frică. Acum, la final, e o bucurie. 

Descumpăniţi de gravitatea situaţiei, conştientizarea realităţii bruşte i-a împins rapid pe artiştii din echipa Komiti spre o sesiune urgentă de brainstorming, lansată special pentru a putea face faţă sentimentului acela de neputinţă care a început să ne urmărească. Creativitatea nu a avut limite, astfel că, în perioada stării de urgenţă au fost lansate, alături de artiştii locali, două campanii de impact: Komiti X Cluj Illustrators şi CopiivsPandemii.

Îndemnul #staiacasă a fost dedicat pentru cei care şi-au dorit să facă o diferenţă, iar pentru a susţine şi promova mesajul în rândul comunităţii, fotografii de la Komiti Media şi ilustratorii clujeni au abordat situaţia într-un mod mai creativ: au umplut de culoare şi responsabilitate străzile goale ale oraşului cu personaje ilustrate.

Nu am vrut să înfățișăm orașul ca peisaj post-apocaliptic pustiu. Am vrut să oferim un peisaj care inspiră optimism, pentru că în fapt, toţi paşii ăştia duceau către revenirea la normal, ne comunică echipa.

sursa foto: komiti

Perioada asta ne-a dat tuturor viața peste cap, dar ne bucurăm că am reușit să punem și noi umărul lângă oamenii care fac bine.

Cu un scor de peste 360.000 în ceea ce priveşte reach-ul pe paginile de social media, campania s-a bucurat de un feedback pozitiv de la public şi un număr de 3.000 de noi susţinători fideli. De asemenea, lucrările de artă făcute prin colaborare au fost scoase la licitaţie pe marele internet, iar suma de 3.480 de lei obţinută a fost donată către 3 cauze susţinute prin sectorul ONG: ajutorarea persoanelor vulnerabile pe timp de pandemie, sprijinirea sistemului medical şi suportul pentru cei care nu pot sta acasă.

În paralel, iniţiativa CopiivsPandemii activa pe Facebook şi Instagram sub forma unui alt concept gândit special pentru generaţiile mai tinere: Manualul tinerilor super-eroi, în care o grafică roz ţipătoare contura nişte mesaje serioase despre realităţile din jur, dar spuse pe un limbaj prietenos şi memes like: A luat Boris Johnson Corona? Tristuţ. Uite ce poţi învăţa din întâmplarea asta. Ai auzit şi tu la ştiri de Ordonanţa Militară? Hai să îţi explicăm care e treaba!

Fiecare eveniment major era dezbătut în stilul Snowflake Generation, în scopul combaterii dezinformării, însă nici cei în vârstă nu au fost uitaţi. Statuile din Cluj au fost echipate cu măşti roz pentru a fi fotografiate alături de mesajul Ai grijă de boomerii tăi, destinat tinerilor cărora li s-a pus în mâini, pentru un scurt şi important moment, responsabilitatea pentru bunăstarea celor dragi şi a tuturor celor din jurul lor. 

Campania continuă chiar şi în prezent, însă sub o formă adaptată la acele probleme care încă au nevoie de o rezolvare, scopul rămânând acelaşi: ajutorare prin clarificare. 

Din dorinţa de a oferi un echilibru între partea negativă şi cea pozitivă a situaţiei, prin artă şi informarea corectă, publicul a primit un impuls şi o mică doză de control, preţioase în acele momente dificile, în timp ce artiştii au continuat să îşi depăşească  zona de confort prin simpla adaptare la cerinţele din exterior şi mai ales la cele din interior, din suflet: Nu știm ce o să fie acum. Momentan luăm o gură de aer, o mică pauză. În câteva zile adunăm la un loc pozele de la Let’s Coffee. În câteva luni nu știm ce o să fie. Noi, probabil tot aici, în spatele camerelor. Gata să spunem povești.

Realizat de: Elena Bejinaru