Iubire necondiționată – 5 beneficii pe care le aduc câinii

0
488

Putem afirma împreună că animalele de companie sunt cei mai buni tovarăși pe care îi putem avea. Fiecare dintre noi are un animăluț pe care îl ține drag inimii, fie că este vorba de o pisică, un câine sau poate un hamster.

Azi vom vorbi despre câini, patrupezii blănoși și afectuoși pe care îi adorăm. Inteligenți, loiali, distractivi și plimbăreți, câinii au o mulțime de calități pe care noi le iubim. Indiferent de forma lor – fie că sunt mari sau mici –, toți sunt pregătiți să ne ofere o iubire necondiționată, cum nu am mai întâlnit.

Conform unui studiu realizat în 2018, cercetările au afirmat faptul că suntem mult mai empatici față de câini decât față de oamenii cu care interacționăm în mod obișnuit. Trecând mai departe, acest articol este realizat special pentru iubitorii de câini sau persoanele care se gândesc să adauge un patruped blănos în familia lor. Veți fi bucuroși să aflați câteva motive pentru care iubim câinii și beneficiile pe care le aduc în viața noastră de zi cu zi.

  1. Fără eșec, câinii sunt primii care vor fi mereu acolo pentru a-și arăta simpatia

Unul dintre lucrurile noastre preferate, când vine vorba de câini, este faptul că indiferent de ziua nasoală pe care am avut-o, știm că atunci când ne întoarcem acasă ei sar în sus și în jos, plini de energie în timp ce dau dinamic din codiță. Sunt întotdeauna dispuși să își ciulească urechile și să ne asculte durerile, fiind gata să ne ofere o senzație de confort.

  1. Câinii îți îmbunătățesc starea de spirit diminuând depresia

Terapia prin câini s-a dovedit eficientă de-a lungul timpului și există numeroase motive pentru acest fapt. Diverse studii au demonstrat că deținerea unui patruped poate diminua depresia, deoarece în timp ce petreci câteva minute cu un animal de companie, anxietatea și tensiunea arterială vor scădea și poate crește nivelul de serotonină și dopamină, două neurochimicale care joacă un rol important în bunăstare.

  1. Patrupezii noștri blănoși ne învață ce semnifică prietenia

Atunci când un câine îți este alături, este aproape imposibil să te simți singur. Majoritatea câinilor sunt extrem de sociabili și le place compania, îți va rămâne loial pentru totdeauna și te va învăța adevăratele valori ale prieteniei. Pe lângă asta, patrupezii știu cu adevărat ce înseamnă fericirea, bucurându-se de lucrurile mărunte din viață pe care noi aproape că le ignorăm, spre exemplu entuziasmul unei simple plimbări în aer liber.

  1. Ne ajută să ne menținem activitatea fizică

Toți câinii au nevoie de plimbări regulate, zilnice, pentru a rămâne sănătoși, dar la fel și noi! Un câine este cel mai bun antrenor personal pe care l-am putea cere, deoarece uneori avem tendința de a deveni puțini leneși. Un câine este antidotul perfect: te vor trage pe ușa din față și te vor face să alergi în jurul parcului în fiecare zi.

  1. Acordă protecție și asigură siguranța

Indiferent de mărime, fie el mic sau mare, un câine va fi mereu pregătit să își ajute stăpânul. Nu tuturor le place să rămână singuri acasă, dar să ai un câine acolo te poate face să te simți mult mai protejat. Cel mai probabil te-ai simți mult mai în siguranță, fără să îți fie frică de nimic, dacă ai un patruped alături.

Bineînțeles, a avea un câine înseamnă și mai mult de atât. Trebuie să îți iei un angajament, să fii responsabil și să fii pregătit să îți dedici o parte din timp, dar toate aceste sacrificii se merită deoarece, după cum am mai spus, câinii oferă o dragoste pură și necondiționată. Acestea sunt doar 5 motive pentru care iubim câinii, dar sunt sigură că există mult mai multe.

Tu de ce iubești câinii?

Redactat de: Larisa Annamaria