Interviu Create.Act.Enjoy – Terapie prin Artă

0
891

Diana Buluga, actriță și coordonatoare a proiectului „Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”

Cine a venit cu ideea proiectului?

Diana Buluga (D): Ideea ne-a venit prin 2012. Pe atunci, eram o echipă formată din actori, regizori de teatru şi de film şi un fotograf. Am găsit la momentul respectiv un call de proiecte de „terapie prin artă” care urmau să fie implementate în 5 spitale din ţară – asta putea să însemne teatru, pictură sau muzică. Noi am aplicat pentru Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca și am găsit o formulă prin care să combinăm teatrul cu filmul, fotografia și scenaristica. Ceea ce cred eu că a făcut diferența și a făcut ca proiectul nostru să câștige, a fost că ne-am gândit activățile în așa fel încât să implice activ persoanele aflate în spital – nu doar pacienții, ci și cadrele medicale. Am gândit o serie de ateliere creative în care pacienții puteau deveni pe rând, fie actori, fie regizori, fie scenariști, fie muzicieni. Dacă ar fi să sumarizez, a fost o idee care s-a născut în echipa Create.Act.Enjoy de atunci.

Și ce receptivitate a avut proiectul prima dată când l-ați făcut?

D: Prima dată… wow, sunt deja mulți ani de atunci… la pacienți, era sentimentul că te întâlnești cu ceva nou și inedit și nu știi cum să reacționezi. Însă am fost foarte norocoși, personalul medical de la Spitalul de Recuperare a fost foarte deschis, medicii au recomandat pacienților  să participe la activități. Și chiar dacă la început intrau un pic sceptici, imediat ce vedeau despre ce e vorba și începeau să se simtă confortabil, rămâneau cu noi. Am avut, de exemplu, pacienți cu care am lucrat și 2 săptămâni, zi de zi, pe toată durata internării lor.

Se întâmplă să vă reîntâlniți cu oamenii pe care i-ați avut la proiectele din trecut?

D: Da. Se întâmplă să păstrăm legătură și după, fie telefonic, fie „live”. Am avut persoane pe care le-am cunoscut la spital și care apoi au venit în  calitate de spectatori la spectacolele noastre sau cu care ne-am mai  intersectat la diverse alte evenimente culturale.

Și cu numele proiectului „Terapie prin Artă”, cine a a venit cu această idee?

D: Tot așa, în echipă. Au fost ani în care denumeam fiecare ediție în parte – „Dorințe împlinite”, „Împarte bucurie” sau „Dăruiște un zâmbet”. Dar de doi ani încoace, numele proiectului este „Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy”, la care se  adaugă numărul ediției. Asta face mai ușor de urmărit parcursul acestei inițiative.


Photo: Alin Barbir

Mai aveți și alte proiecte în afară de „Terapie prin Artă”?

D: Da, mai avem un proiect cultural-educațional pentru liceeni, se numește  „Luna Creativă”, iar anul acesta a fost la a IV-a ediție. E vorba de o lună de zile în care avem ateliere, spectacole, dezbateri și întâlniri dedicate liceenilor. În fiecare an abordăm câte o temă pe care noi o considerăm de actualitate și care merită dezbătută cu ei. Anul acesta, tema a fost „istoria personală versus istoria națională”, anul trecut am avut că tema „migrația”, acum 3 ani am discutat despre relația elev-profesor.

Cum crezi că îi ajută pe ei proiectul acesta?

D: „Luna Creativă” a pornit gândindu-ne la noi, cei din Create, pe când eram în liceu și la faptul că acum 10 ani nu prea existau activități extra-școlare  care să-ți dezvolte latura personală sau să te pregătească pentru cea profesională. De exemplu, dacă voiai să fii actor sau regizor, puteai să ai noroc să existe o trupă de teatru în liceul tău, dar cam atât. În rest, nu prea puteai să interacționezi cu artiști profesioniști. Și atunci am zis „ok, noi nu am avut asta”, dar cum ar fi dacă am crea pentru liceenii de acum această posibilitate. În plus, atelierele de genul acesta îți ascut gândirea critică, îți  dezvoltă capacitatea de a relaționa cu ceilalți, te scapă un pic de emoția  de a vorbi în public, fiindu-ți folositoare cam în orice domeniu spre care te  îndrepți.

În ce fel crezi că ajută energia pe care o aduceți voi pacienților din spital? Reușesc pacienții să transpună energia aceea ca să depășească suferință bolii pe care o au sau chiar reușește să îi vindece?

D: Cred că terapia prin artă este o terapie complementară terapiei convenționale, iar forma în care o facem noi e gândită pe două  direcții  principale – sunt acele activități care pur și simplu îți înseninează ziua și îți schimbă starea de spirit aproape instant (momentele artistice itinerante) și sunt acele activități care urmăresc să producă efecte pe termen mediu și lung (atelierele creative, concertele, vizitele individuale).

Crezi că oamenii au potențial și nu sunt valorificați? Simți că ei se descoperă pe ei?

D: Da, acest aspect apare în rândul participanților de la ateliere. Am avut pacienți care ne-au spus că nu au mai pictat de 40 și ceva de ani și pictau incredibil, am avut o pacientă care scria poezii, dar nu avusese curajul să le citească în public până să ne cunoască pe noi, am întâlnit persoane  cărora  le plăcea foarte mult să facă lucru manual numai că nu întâlniseră până acum un artist care să le spună „uite, din hârtie creponată și un pic de lipici poți să faci chestia asta sau din ziare reciclate putem face asta”.


Photo: Alin Barbir

Ce sentimente vă  trezesc  faptul că vă aflați în spital, emoția  și  cadrul respectiv? Cum vă simțiți când intrați, cum vă simțiți când  faceți  activitatea? 

D: Când intrăm, o facem cu foarte multă energie. Sunt  spitale ca cel de Recuperare sau Militar unde ne simțim ca acasă, nu mai asociem imaginea cu o anumită anxietate sau angoasă, e pur și simplu locul de muncă pe o anumită perioadă, unde mergem cu foarte multă  bucurie. Când se întâmplă activitățile, ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, ne punem toată atenția pe oamenii și pe acțiunile respective și devenim niște intermediari care facilitează starea lor de bine. Ce ai simțit  cu adevărat conștientizezi abia după ce se termină proiectul și îți faci un scurt rezumat a ceea ce s-a întâmplat. E foarte multă emoție, e încântare că ai putut să schimbi starea de spirit a cuiva și un soi de recunoștință  pentru că faci parte din proiectul acesta.

Deci emoția asta intensă vine din faptul că apare o implicare foarte personală?

D: Exact! La teatru, de cele mai multe ori, există acel „al patrulea perete”, iar actorul nu interacționează cu publicul. Dar în spital, această interacțiune există permanent și nu o poți programa sau prezice dinainte, ține foarte mult de ceea ce se întâmplă la fața locului. Atenția ta trebuie să  fie mult mai mare, e nevoie să ai multă empatie și resurse fizice și emoționale pentru a fi la fel de prezent și atent cu peste 2000 de oameni  în aceeași zi.

De-a lungul anilor, ați întâmpinat probleme în cadrul proiectului?

D: Din momentul în care le-am depășit nu îmi mai vine să le numesc  probleme. În fiecare an e problema finanțării pentru că nu știi de la un an la altul pe ce resurse te poți baza. Proiectul nostru s-a dezvoltat organic, nu am grăbit procesul în niciun an, ci pur și simplu am încercat să construim încet și sigur. În 2012 am fost într-un singur spital, anul viitor, în 2019, vom fi în 8 spitale, dar nu a fost o creștere forțată, ci o creștere în funcție de puterile pe care le avem, atât ca resurse umane cât și financiare.

Voluntarii ce vârste au? Sunt studenți la teatru? Sunt liceeni? Sunt mai mari?

D: Liceenii și studenții participă vara, de obicei, pentru că sunt  în  vacanță. Dar avem și foarte mulți adulți care se implică, de regulă în  weekend, la activitatea „Rudă pentru o zi”. Cred că în Cluj există o „școală” a voluntarului, oamenii învață din ce în ce mai bine ce presupune asta. Putem sta și mai bine de atât, mai ales la capitolul responsabilizare și punctualitate, dar cred că suntem pe o pantă ascendentă. E nevoie să investim timp și energie pentru că numai așa poate învăța comunitatea ce înseamnă, cu adevărat, voluntariatul. Nu e numai despre „mă duc o zi, două, îmi iau și eu o diplomă” sau „mă duc pentru că am intrare liberă la festival”.

Photo: Andra Salaoru

Care consideri că este cea mai bună ediție de „Terapie prin Artă” din 2012 până acum?

D: Nu știu dacă pot să vorbesc despre o ediție  „preferată”.  Inevitabil, mă simt cel mai atașată de ultima ediție. Eu pe toate le consider cele mai bune și îmi place să văd cum activitățile  sunt  într-o continuă dezvoltare de la an la an. Dacă m-ai fi întrebat în 2012 cum cred că va arăta proiectul 6 ani mai târziu, nu aș fi visat niciodată  că  va fi  așa cum este acum. Dacă mă întrebi acum, o să îți spun că ediția  din  vara lui 2018 a ieșit cel mai bine pentru că a avut multe elemente creative noi, însă dacă mă vei întreba săptămâna viitoare, probabil ți-aș spune că  ediția de Crăciun a fost cea mai faină.

Poate participa oricine la activitățile voastre?

D: La programul de Terapie prin Artă poate participa oricine din spital – pacient, cadru medical sau aparținător. La restul activităților Create.Act.Enjoy – ateliere, spectacole, dezbateri – poate participa oricine. În cele mai multe cazuri, ele se desfășoară la sediul nostru de pe strada  Horea nr. 4, în incinta Urania Palace.

Ce planuri de viitor aveți?

Tocmai am încheiat Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy, ediția de Crăciun, care s-a desfășurat în perioada 8-12 decembrie. Din ianuarie, vom relua atelierele creative pentru adulți, apoi în mai-iulie vom avea ediția  mare de „Terapie prin artă”, care va însemna și extinderea proiectului în alte 2 orașe din țară – Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia.

Urmează să extindeți proiectul la nivel național?

Așa se pare. În comunitățile din Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia a existat  curiozitate și interes și atunci ne-am spus „ce-ar fi dacă?”. Extinderea lui a început deja.

Câți membri are asociația?

Create.Act.Enjoy are 3 membri fondatori și mulți colaboratori, în funcție de proiect. Avem și aproximativ 20 de voluntari permanenți, care  se  implică  în toate proiectele noastre, iar pentru proiectele mai mari facem call-uri separate cam cu o lună înainte.

Anul acesta am avut o surpriză frumoasă din partea unui hotel din Cluj-Napoca, deoarece angajații acestuia s-au oferit să ne ajute la Terapie prin Artă. Aș putea spune că pentru ei a fost un adevărat team-building creativ.

Ce soluție propuneți pentru cei care înfruntă boli grele și sunt nevoiți să își petreacă multe zile sau luni în spitale? Cum credeți că ar putea uita de această problemă?

Să uiți complet de asta nu poți, dar poți accepta mai ușor. Cred că pot prelua o parte dintre jocurile și exercițiile individuale de la atelierele noastre și pot încerca să rămână conectați cât mai mult cu tot ce înseamnă arta și dezvoltarea personală prin intermediul artei. Foarte important este și să  discuți cu cei din jurul tău, interacțiunea umană te ajută să nu te închizi  în tine, să înțelegi ce ți se întâmplă și să nu te simți singur. Fie că  vorbești  cu rude, medici, colegi de salon, este foarte important să nu te izolezi de lumea exterioară.

Cum ai vedea o lume în care oamenii ar fi mai conectați cu lumea teatrului? Spre exemplu, să se predea teatru în școli, să fie introduse ca lectură obligatorie mai multe piese, oamenii să meargă mai des să vadă spectacole?

În prezent, la nivel local, există inițiative care să îi apropie pe tineri de lumea teatrului. La Teatrul Național, spre exemplu, avem adesea în public liceeni sau studenți. La Create, am discutat la un moment dat despre posibilitatea introducerii unui opțional de educație non-formală în școli, nu strict legat de teatru, ci mai mult un mix al artelor, însă totul a rămas la nivel de discuție deoarece implică multă muncă birocratică și o asumare colectivă a mai multor entități – ONG-uri, școli, inspectorat. E greu de spus dacă un asemenea proiect s-ar putea implementa local sau național, dar pot spune că atât tinerii, cât și profesorii îmbrățișează cu drag această idee. Ce am reușit noi până acum a fost să mergem în licee cu ocazia programului „Săptămâna altfel”, unde am ținut ateliere și discuții, dar e greu să transformi asta într-o activitate permanentă, fără un buget sau fără implicarea autorităților.


Photo: Alin Barbir

Cum ai ajuns să fii pasionată de lumea teatrului? Totul a pornit de mică?

Chiar deloc. Prin clasa a X-a am început să prind gustul teatrului, din momentul în care m-am înscris în trupa de teatru a liceului, din nevoia de a face și altceva în afară de mate, fizică și informatică. În clasa a XI-a cochetam deja cu ideea de a fi actriță, iar în clasa a XII-a eram deja convinsă că vreau să fac asta.

Cum îi vezi pe tinerii de azi și cum ai vedea un tineret mai apropiat de lumea teatrului, în termini de consumatori de artă?

Teatrul te ajută să te dezvolți pe foarte multe planuri. Prin el îți  îmbogățești cultura generală, descoperi lucruri despre tine, te îmbogățești emoțional și înveți să îți gestionezi mai ușor emoțiile, te ajută să fii mai deschis și să ai o privire mai amplă asupra a ceea ce se întâmplă în jurul tău.

În încheiere am dori să te rugăm să le transmiți cititorilor noștri un mesaj de Sărbători:

Să cumpere mai puțin și să dăruiască mai mult. Și nu zic asta doar în termeni materiali.

Redactat de Maria Bofan și Bianca Oprea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here