Frica de a-ţi schimba facultatea

0
198

Mulţi dintre studenţii din ziua de astăzi ajung la un moment dat să se confrunte cu gândul „oare e asta facultatea potrivită pentru mine?”. Pentru unii poate fi doar o rătăcire de moment, pe când, pentru alţii acest gând devine constant. După ce acest gând se confirmă pentru unii dintre studenţi, apare un altul – „ce-ar fi dăcă mi-aş schimba facultatea?”. Însă, imediat după ce apare această întrebare, apare şi frica.

De ce frica? Pentru că e un sentiment puternic care în momentul în care îşi face apariţia îndeamnă oamenii să nu mai fie raţionali. Dar totuşi, care ar fi motivele pentru care să îţi fie frică? Teama de eşec, teama de un nou început, dezamăgirea părinţilor şi părerea celor din jur sunt doar câteva dintre motivele ce îndeamnă studentul în cauză să se complacă în situaţia această şi uşor, uşor să renunţe la gândul că schimbarea ar putea fi o soluţie benefică.

„Ce o să spună ceilalţi?”, „Mai bine aşa decât mai rău.” sau „Dacă tot am început facultatea asta, hai să merg aşa până la final” sunt mentalităţile pe care le adoptă mulţi dintre studenţi. Mai întâi te gândeşti că părinţii tăi o să fie dezamăgiţi şi că poate nu o să mai fie dispuşi să te sprijine financiar, deşi nu ar fi exclusă varianta unui job part-time pentru tine. Mai apoi apare aşa-zisa „teamă de eşec” ce te face să crezi că ai putea să dai greş şi cu această alegere, iar că un nou început nu e tocmai ce îţi trebuie acum, fiind dificil să urmezi alte reguli şi să te integrezi printre colegii ce ar putea fi mai mici decât tine. Alt gând ar fi acela că trec anii, iar tu încă nu te-ai decis ce vrei să faci cu viaţa ta şi tot amâni momentul în care să fii în sfărşit independent.

Imagini pentru studenti ubb
Sursă: monitorulcj.ro

Toate aceste gânduri nu fac decât să te demoralizeze, nefiind benefice mai ales atunci când trebuie să faci o alegere. Mulţi dintre studenţii aflaţi în această situaţie continuă prima facultate, 25% se lasă de facultate, iar unii dintre ei optează pentru o altă variantă.

Imagini pentru studentii se lasa de facultate
Sursă: radiocluj.ro

Dacă nu rişti, nu câştigi!” – nu o să ştii niciodată „cum ar fi fost dacă…?”, dacă nu încerci, dacă nu rişti. Faptul că vrei să o iei de la capăt nu înseamnă neapărat că dai greş. De cele mai multe ori, o a doua variantă poate fi mult mai bună decât prima. Dacă ai dat greş cu prima alegere, nu înseamnă că a fost un eşec, ci poate chiar o realizarea, iar faptul că lupţi pentru ceea ce îţi doreşti înseamnă mult mai mult decât faptul că te complaci într-o situaţie neplăcută. Părerea celor din jur, din păcate, ne afectează, însă în momentul în care trebuie să faci o alegere pentru viitorul tău, cei apropiaţi nu au altă variantă decât aceea de a te susţine.

Îndrumarea spre o carieră de succes. Pe lângă suportul celor apropiaţi, una dintre soluţiile benefice ce ar putea fi luată în calcul şi de către Universităţi ar fi implementarea unor proiecte prin care studenţii să beneficieze de terapie, de sprijin moral – să fie ascultaţi atunci când întâmpină o problemă, căci numărul studenţilor ce se plâng de căderi nervoase este tot mai mare, iar consilierea psihologică apare tot mai des ca fiind o soluţie pentru rezolvarea problemelor. Deşi în unele universităţi există proiecte asemănătoare, acestea nu sunt promovate astfel încât să ajungă informaţia la un număr cât mai mare de studenţi. De asemenea, altă soluţie ajutătoare ar fi introducerea unor programe de consiliere şi orientare în carieră, ce ar putea îndruma adolescenţii încă din liceu să facă alegeri bune sau să fie mai siguri pe ceea ce îşi doresc să facă pe viitor.

Imagini pentru studenti
Sursă foto: Radio Romania International

Unii dintre tineri ştiu pe ce îşi doresc să se axeze încă de mici, însă în unele cazuri, după ce ajung la facultate se conving că nu e ceea ce trebuie. Participarea tinerilor la şcolile de vară ce le oferă posibilitatea de a simţi pe propria piele cum e să fii student la o anumită facultate, târgurile de carieră ce au ca scop prezentarea oportunităţilor, workshop-urile sau internship-urile sunt alte variante ce sunt foarte utile pentru orientarea tinerilor în ceea ce priveşte cariera.

Redactat de Anca Marian.