Fii voluntar la Techsylvania!

0
1949

Techsylvania este cel mai important eveniment tehnologic din Europa de Est, având ca scop revitalizarea comunității locale de  tehnologie prin intermediul informațiilor de înaltă calitate furnizate de  experți mondiali din industria IT&C.

Ingineri, dezvoltatori, experți IT, companii de top, pasionați de afaceri, antreprenori se adună în fiecare an  începând cu anul 2014 pentru crearea de rețele de top și colaborări.

Locul în care se întâmplă toate acestea se află în inima Transilvaniei, orașul Cluj-Napoca, un oraș binecunoscut pentru înclinația tehnologică din ultimii ani.

Programul de anul acesta este în felul următor:

9-10 iunie: Hackathon – Connected Devices & Chatbots
11-12 iunie: Conferință – Tehnologie și inovare
11-12 iunie: Competiția Startup Avalanche

Ca în fiecare an, voluntarii sunt cei care ajută la buna desfășurare a evenimentului. Aceștia vor putea activa atât în timpul hackathonului cât și în timpul conferinței.

Care sunt beneficiile tale ca voluntar Techsylvania?

  • Participare gratuită pe tot parcursul evenimentului în schimbul ajutorului acordat;
  • Te vei putea juca cu gadget-uri de ultima generație;
  • Obții experiență utilă în organizare de evenimente;
  • Faci cunoștință cu oameni de succes, precum și cu experți în domeniul tehnologiei și al afacerilor;
  • Identifici oportunități pentru dezvoltarea ta personală.

Bineînțeles, mesele din timpul activităților vor fi și ele asigurate.

Aplică acum!

Nu te-am convins încă?

Iată ce ne spun unii voluntari de la edițiile anterioare:

Mihai Puşcaş: 

“Să fiu voluntar la Techsylvania a însemnat pentru mine oportunitate. O oportunitate de a invăța de la cei mai buni, de a cunoaște oameni cu influență și de a lega prietenii noi. Voluntariatul la Techsylvania reprezintă o experiență unică în viață, o cale spre un viitor mai bun.”

 

Sașa Chereja: 

“Cu o deosebită plăcere îmi voi aminti de fiecare dată de Techsylvania, un eveniment unde echipa de organizare dă dovadă an de an de o implicare extraordinară, de oameni foarte pasionați de tehnologie, oameni care vor să schimbe ceva în jurul lor și să aducă plus valoare comunității din care provin. Tinerii voluntari ai acestui eveniment sunt oameni minunați cu care sunt sigur că voi păstra legătura mult și bine de acum încolo, sugerez oricărui tânăr și oricărui pasionat de tehnologie acest eveniment de amploare al Clujului.”

Raul Porojan:

Să fii voluntar e nobil. Să fii voluntar la un eveniment de tehnologie este incitant din perspectiva unui tânăr dornic să descopere cât mai multe despre parcursul și evoluția tehnologiei la nivel global. Techsylvania mi-a oferit posibilitatea de a avea acces la informații de ultima oră (din domeniul tehnologiei), la oameni interesanți  – plini de entuziasm și dorință de inovare – și evident, la o serie de beneficii. Ca și voluntar am avut ocazia să cunosc multe persoane influente, lucru care este foarte important în momentul în care îți dorești ca tu să devii o persoană cunoscută și influentă prin priceperea şi abilitățile tale. Înarmat cu entuziasm, curiozitatea și dorința de evoluție, aceasta este recomandarea mea dacă vei ajunge să faci parte dintr-un astfel de eveniment.”

Vlad Negrean: 

“Pentru mine a fi voluntar la Techsylvania a însemnat să mă implic în realizarea unui eveniment de talie internațională alături de oameni frumoși și dornici să facă întotdeauna mai mult decât se cere. Cred că a lucra alături de oameni pasionați pentru a aduce un impact pozitiv în societate este tot ceea ce ne putem dori prin voluntariat, iar în cadrul Techsylvania se poate simți și vedea acest lucru foarte clar.”

Grăbește-te! Mai sunt 2 zile în care poți să aplici ca voluntar completând acest formular!

Mai multe detalii despre eveniment găsești pe https://techsylvania.co/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here