Fii recunoscător pentru corpul tău viguros

0
464

Conform nutriționiștilor un corp sănătos înseamnă o viață bine organizată – respectarea meselor zilnice și a orelor de sport.

Când eram în liceu etichetam fizicul persoanelor din jurul meu, iar acum îmi dau seama cât de greșit procedam. Fie că ai 50 sau 80 de kg, mentalitatea noastră nu ar trebui să se rezume la slab sau gras, ci la sănătos/fără boli. Când unii percep un corp ca a fi slab, pentru alții, poate, însemna doar un corp normal. La fel și când vorbim despre un corp crescut în greutate. E posibill să avem diferite gusturi sau diferite idealuri, însă trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să nu judecăm.

Mai există și o altă perspectivă a lucrurilor, cea în care apar tulburările de alimentație. Iar aici ne putem uita spre personalitățile publice internaționale. Din păcate, este ușor să lăsăm stresul să fie în prim-plan și să ne facă să alegem un stil de viață necorespunzător și o dietă săracă sau haotică.

De asemenea, riscurile la care ne expunem atunci când nu suntem activi din punct de vedere fizic, regulat, sunt creșterea în greutate și, bineînțeles, ratarea unor beneficii pe care doar exercițiile fizice le poate aduce. Cu toate acestea, putem pur și simplu să ne uităm doar la noi în “grădină”, încercând să nu aruncăm prea multă importanță sau critici altora.

Câteva sugestii pentru o masă “zdravănă” din diferite puncte de vedere.

  • Practicarea obiceiurilor alimentare sănătoase

Ce înseamnă o farfurie sănătoasă (nu dietetică) pentru orice greutate? O farfurie sugestivă ar putea conține: cotlet de porc (o felie), broccoli, cartofi dulci, brânză.

Ne putem lua proteinele din: ouă, pui, vită, porc, pește. Următorul pas – consumarea legumelor, cum ar fi: spanac, broccoli, morcov, castravete. Pentru a avea și carbohidranți avem destule variante: orez, fasole roșii, cartofi, linte. Iar în final, ca grăsimi echilibrate ne putem învârti între nuci, semințe, avocado, unt, uleiuri, brânză, gălbenuș de ou și lista poate continua.

  • Mestecatul alimentelor

Digestia este o activitate solicitantă pentru organismul nostru, necesitând o cantitate mare de energie, mai ales dacă este forțat să digere alimente mestecate necorespunzător. Conform unor studii, o persoană ar trebui să petreacă la fiecare masă 20-30 de minute.

  • Principii de urmat
  • Uită-te la tine în farfurie!
  • Mănâncă într-o manieră relaxată.
  • Fii recunoscător pentru mâncare și nu numai.

Prietenii pe care ar trebui să-i ai mereu lângă tine sunt: apa, timpul pentru tine/meditație și bucuria de simplu și eficient.

Redactat de: Rotărița Andreea