Fii propriul furnizor de măști

0
281

Popularitatea măștilor a crescut, precum a crescut și prețul acestora. Însă, odată cu venirea pandemiei, măștile din materiale textile au devenit din ce în ce mai cunoscute, fiind la îndemâna tuturor. În cadrul Isolation Fest 2.0, voluntarii organizației ASUAD au ținut un workshop pentru a ne învăța cum putem să confecționăm aceaste măști din orice fel de material. Totuși, dacă nu ai reușit să participi, îți prezentăm acum, pas cu pas, procesul prin care poți să realizezi o mască, devenind astfel propriul furnizor.

Începem prin a obține materialele necesare:

Material 30/30 cm, ac + ață, elastic de păr, foarfecă, riglă, fier de călcat, marker/cretă, foaie A4/A3.

  1. În primul rând, începi prin a desena modelul de mai jos pe o foaie A4, conform instrucțiunilor următoare (îți va fi mult mai ușor dacă începi cu triunghiurile interioare și după desenezi restul).
  1. Decupând părțile ce sunt gri, ar trebui să rămâi doar cu partea marcată cu alb.
  1. După aceea, materialul pe care urmează să îl folosești trebuie luat și întors pe dos, pliat în 2 pentru a obține 2 straturi de material. Apoi, conturul șablonului trebuie desenat pe material, unind capetele de sus și jos a triunghiurilor mici. (trebuie să ai grijă dacă este un material mai închis, să folosești un marker sau un creion mai deschis la culoare pentru a trasa conturul, și invers).
  1. Următorul pas constă în decuparea materialului (trebuie să omiți triunghiurile de sus, deoarece acelea vor fi tăiate mai târziu).
  1. În acest moment, te-ar ajuta niște ace cu gămălie pentru a fixa materialul, prinse la aproximativ 1 cm față de triunghiurile mici interioare. Trebuie să coși de-a lungul triunghiurilor acelea, în ambele capete, asigurându-te că securizezi de cel puțin 2 sau 3 ori la capătul cusăturii. Apoi, va trebui să tai materialul ce formează triunghiurile, având grijă să lași aproape 0.5 cm pentru a nu tăia din cusătură. Acest proces trebuie repetat pentru ambele bucăți de material pe care le ai.
  1. Punând ambele bucăți de material una peste alta, cu fața întoarsă, astfel încât să fie ambele părți pe dos. Securizând cu niște ace la mijlocul marginilor care au fost abia cusute, trebuie să începi să coși de-a lungul celor 4  margini ale triunghiurilor mari, de sus si jos, omițând părțile laterale.
  1. Întorcând materialul pe față prin găurile laterale, masca deja începe să prindă formă. Singurul lucru ce a mai rămas de făcut este să prinzi elasticele la capătul fiecarei părți laterale și să le coși. Dacă ai un elastic de păr ar trebui să îl pui pe material și după să treci marginea de 1 cm peste el și să coși acea margine, repetând procesul în ambele părți. În cazul în care ai o bucată de elastic, va trebui mai întâi să coși capetele elasticului de material și abia apoi să începi să coși marginea de 1 cm peste el.
  1. Ultimul pas constă în probarea măștii, care suntem siguri că îți vine perfect.

Sperăm că o să te distrezi în procesul de confecționare al acestor măști, însă nu fi descurajat dacă întâmpini dificultăți, tuturor ni se întâmplă.

Cu această ocazie, dorim să le mulțumim celor de la ASUAD pentru timpul oferit în ghidarea directă a confecționării măștii, încă o dată dând dovadă de solidaritate în această situație nefericită.

Pentru a vă veni în ajutor, vă lăsăm și un link pentru a vă asigura succesul.