Cămin – cimitir al intimității mele

0
717

Până la 19 ani, părinții m-au omenit în orașul meu natal, însă venise timpul să zbor în marele oraș și să îmbrățisez necunoscutul. Clujul a fost o alegere dintr-un gând fugitiv, dar chibzuit mai bine de câteva luni. Mă putea înghiți la propriu cu activitatea intensă ce guverna străzile, dar îmi oferea oportunitatea să mă emancipez.

În orașe mari, se spune că trebuie să iei decizii mari. Prima a fost să stau la cămin cu alte patru persoane necunocute, după ce întreaga mea viață am fost obișnuită să fiu mai mult singură.

Aproape zis și făcut, în frigul dimineții lui 28 septembrie 2018, ce-mi pișca obrajii sângerii, urcam Păstorului. Bagajele mă trăgeau în jos, însă eram prea emoționată să le mai simt greutatea. Mama urca agale cu restul bagajelor, dar eu nu mai aveam răbdare să urc deodată cu ea. Marele necunoscut al vieții mele de student independent se înfățișa de la bariera care ducea spre Căminul 1, din Campusul Hașdeu.

Căminul 1, Camera 4… sunt cifre și locuri ce poartă o anumită încărcătură emoțională. Acolo mi-am întretăiat calea cu cele patru persoane care mi-au devenit o familie. Sună clișeic, însă la această ruletă rusească a vieții, am ieșit victorioasă. Măcar de data aceasta.

Ce am învățat cu prisosință din experiența căminului, poate fi spus patru ore la o cafea și nici atunci nu aș putea cuprinde fiecare părticică a întregului. Din acest motiv, am selectat câteva aspecte.

Am învățat să trăiesc cu tot și toate. La sfârșit de săptămână, ieșeam din băile din cămin ca o vedetă de la Asia Express care a traversat proba spre ultima șansă. Ascultam la duș melodii fredonate de alte persoane și mă mai trezeam cu o mână pe picior care își caută gelul de duș buclucaș.

Simțeam că bucătăria va exploda din pricina persoanelor care uită aragazul aprins, și nu pot uita cum doamna administrator o striga intrigată la ora 7 dimineața pe doamna de serviciu, Elena. Uneori, ne mai întreba de un încărcător, abilități de informatician, dar de unde? Nu aveam habar. Iar, prima alarmă de incendiu din timpul nopții, a fost drumul inițiatic spre Eden.

Am reușit să-mi balansez spațiul cu patru suflete puternice și înfipte (Andreea, Anca, Ioana și Tina – le menționez numele pentru a nu fi uitate) și să accept că intimitatea mea a fost aproape în totalitate anihilată. Nimic nu mai era al meu, iar totul putea deveni al lor. Era o dinamică interesantă, căci una asculta muzică la căști, trei dormeau, iar a cincea se urca pe un scaun și începea să-și facă curat în dulapuri. Nu ne sincronizam aproape deloc. Poate doar când venea vorba de o plimbare nocturnă sau niște cartofi cu sos de usturoi de la Mama Manu.

Dacă eu am putut, poți învăța și tu oriunde și la orice oră. Conjunctura m-a instruit așa. Căci, spun cu mâna pe inimă, acasă eram obișnuită să învăț cu voce tare și singură. Dar, în sala de lectură, să nu găsești o persoană în sesiune, este aproape imposibil. Așa că m-am trezit repetând pe holurile de la fiecare etaj, la teatrul de vară, pe iarbă, pe bancă. Eram oriunde. Unele fete se uitau cu ochi suspicioși, iar altele îmi urau „Baftă la examene!”. Atunci chiar mă simțeam parte a ceva și merita să mă adaptez.

Pachetul de acasă era cea mai frumoasă expresie de iubire. Până atunci nu am crezut. Râdeam în liceu și spuneam că plec la depărtare, să nu primesc și eu sacoșa de rafie. Însă, treptat, mofturile și prejudecățile s-au dizolvat. Pachetul de acasă ne unea în oficiu și rândeam cu poftă. O așteptam la gară pe Ioana să vină cu pachetul ei gigantic. Anca mă ajuta să-mi car propriul bagaj pe Păstorului, iar Tina mă ajuta să-l termin. Dintre toate, Andreea mereu se bucura când încerca conopidă și gogoșari în oțet de Moldova.

Timpul nu are nesfârșită răbdare cu noi. Din acest motiv trebuie să ieși din zona de confort și să încerci din toate. Viața în cămin nu este roz. Însă, îți oferă informații importante despre cine ești, care este cu adevărat caracterul tău și ce ar trebui să schimbi sau să îmbunătățești.

Cine știe, poate vei avea și tu parte de o Anca, Ioana, Andreea și Tina. Sau poate nu. Doar că fără risc, nu există câștig.

Redactat de: Giurcanu Cristina-Elena