Alexandra Filimon – în lumea unui illustrator și graphic designer

0
386

Trăim vremuri în care artiștii sunt de neprețuit, iar munca lor ne poartă adesea prin locuri nebănuite ale minții noastre și ne ajută să ne detașăm de haosul realității. Designul, în sensul său cel mai larg, este factorul care facilitează epoca digitală – este un proces care creează ordine din haos, așa cum spune Clement Mok. Deci, haosul este, totuși, bun la ceva.

De asemenea, Friedrich Nietzsche a subliniat frumos importanța artei – Avem la dispoziție arta pentru a nu muri din cauza adevărului – iar artistul devine, într-un context ca acesta, un erou.

Alexandra Filimon este packaging designer, dar de curând s-a aventurat și în lumea unui illustrator.

Cum de puțin timp mă aflu și eu în categoria de illustrator, cred că provocarea mea actuală este să îmi dau seama cum pot să îmi creez o comunitate. Totodată, mai sunt zile în care programul meu este destul de plin, din cauza faptului că lucrez full-time, închei capitolul de „packaging designer” și îl deschid pe acela de ilustrator. Poate fi puțin obositor, mai ales că am prea multe idei pe care doresc să le realizez.

Cine este ea, însă, dincolo de aceste denumiri care îi descriu activitatea?

Alexandra Filimon este o fată foarte curioasă, energică și glumeață, care mereu are tot felul de idei pe care încearcă să și le organizeze. Este fiică, nepoată, iubită, prietenă, care ține foarte mult la oamenii din jurul ei.

Eu cred că pasiunea pentru artă s-a născut deodată cu mine.

De când eram mică îmi plăcea foarte mult să desenez ceea ce vedeam la televizor sau să creez eu personaje. Mereu am știut că eu voi face artă și am fost foarte hotărâtă în privința acestui lucru. Țin minte că le-am spus părinților în clasa a 8-a, înainte să intru la liceu, că dacă ei nu mă vor lăsa să mă duc la liceul de artă, eu nu voi mai merge deloc la școală. De atunci au fost siguri că acela este drumul meu și mi-au dat libertate în alegeri, astfel am urmat și Universitatea de Artă.

Cum creativitatea are și ea nevoie de resurse, Alexandra mai are și alte pasiuni. Îi place să citească (psihologie, sociologie, neuromarketing, marketing, branding, filosofie), să se plimbe cu bicicleta, să gătească, să se uite la emisiuni ciudate, așa cum le numește ea (Hooked on The Look, My 600lb Life, Judge Judy) și să își petreacă timp cu oamenii dragi și cei doi motani ai ei.

Fiecare artist, pe drumul spre succes își caută stilul propriu, dar de cele mai multe ori acesta trebuie să se plieze pe diferite cerințe, să iasă din zona de confort și să experimenteze. Alexandra își definește stilul ca fiind adaptabil.

Aș putea spune că stilul meu se împarte în două categorii – stilul simplu minimalist din Diary Ilustrations – și stilul de ilustrație de packaging design, care trebuie foarte bine gândit. Stilul în care este realizată ilustrația de pe un ambalaj trebuie să aibă un motiv foarte bine argumentat de ce este așa, să fie în concordanță cu mesajul sau ideea pe care brand-ul vrea să o transmită. Totul trebuie să aibă un sens pe un ambalaj.

Artiștii nu doar că ne oferă nouă o portiță de scăpare, ci ei înșiși scapă sau se izolează de realitatea uneori nedreaptă, cu ajutorul lucrărilor pe care le creează. Așa a fost și cazul ei, când a găsit în seria Diary Ilustrations confort.

Diary Illustrations e un proiect foarte drag mie. A început ca o terapie prin artă, în perioada în care eram foarte anxioasă și aveam constant atacuri de panică. A fost modalitatea mea de a mă liniști, relaxa și încerca să văd părțile bune și amuzante ale zilelor care trec. M-a ajutat mult să îmi schimb modul în care percep acum perioadele grele, dar și să fiu foarte grateful și să mă bucur de lucrurile micuțe și simple care fac viața aceasta mai gustoasă. Proiectul e un approach artistic al unui jurnal, cu scop terapeutic.

De asemenea, îi plac foarte mult copiii, iar în viitor își doreste să își folosească experiența și informația acumulată pentru a ajuta copii sau adulți prin ateliere de terapie prin artă.

Din proiectul Diary Ilustration s-a născut mai apoi o idee, și anume realizarea unei cărți care să înglobeze poveștile oamenilor din carantină, povești cărora Alexandra le va da prin talentul său artistic o față, vor deveni mai mult decât cuvinte scrise.

Ideea mi-a venit când am făcut o ilustrație din seria mea de Diary Illustrations, și anume cea cu numărul 13. Atunci mă gândeam oare ce fac și alți oameni în carantină? Ce fac ei acasă? Așa că am inițiat acest proiecțel, cu scopul de a da startul unor împărtășiri de povești personale. Nu trebuie să se întâmple ceva extraordinar în viața noastră ca să fie worth sharing, dar fiecare moment is worth living. Și pe acest lucru am vrut să-l surprind, cum își trăiesc oamenii viața pe timp de pandemie – simplu, curat, amuzant.

Acum sunt în etapa în care schițez fiecare povestioară în parte și mă gândesc cum să introduc textul într-un mod creativ.

Un alt proiect care mi-a atras atenția și care surprinde bine esența datoriei de packaging designer este recrearea ambalajului mult îndrăgitei Eugenia. Cum s-a simțit Alexandra să recreeze vizual copilăria multora dintre noi?

Ideea din spatele ambalajului de Eugenia este nostalgia. M-am inspirat din ilustrația celui mai vechi ambalaj de Eugenia pe care l-am găsit pe web, pe care am recreat-o întru-un stil mai modern, dar în același timp tradițional. Mă gândeam la copilăria generațiilor trecute, care mi se părea mai pură și mai lipsită de tehnologie. Copilăria în care copiii se jucau împreună afară, în care se bucurau de cele mai mici și simple lucruri, deoarece nu aveau atâtea câte au cei din ziua de astăzi. Și totodată mă gândeam cu nostalgie la copilărie în sine, o perioadă lipsită de griji și stres, în care încă nu suntem puși să ne ocupăm și să rezolvăm problemele de zi cu zi ale unui adult.

Sfatul ei pentru micii artiști de la început de drum este unul cât se poate de simplu și de inspirațional.

Să fie siguri pe deciziile lor și să aibă încredere în ei înșiși și în procesul artistic. Nu devi artist peste noapte, este nevoie de multă muncă, mult studiu și încredere. Cred că trebuie mereu să rămâi sincer cu tine și cu munca pe care tu o faci. Oamenii simt când nu ești.

Designul bun începe cu onestitate, pune întrebări dure, vine de la colaborare și de la încrederea în intuiția ta, aflăm și de la Freeman Thomas.

Pe Alexandra o puteți găsi pe Instagram și pe Facebook, urmărindu-i cu drag creațiile sau inspirăndu-vă pentru ale voastre.

Redactat de: Dănilă Georgiana