3,2,1, Acțiune! – Filmul „A sight for sore eyes”

0
273

La doar 22 de ani, Leonard Corfu vine să ne demonstreze că nu este imposibil să îți transformi visul în realitate. Și-a dorit să lucreze în industria cinematografică și, în ciuda impedimentelor pe care le-a întâlnit, nu s-a oprit din a-și dezvolta pasiunea. Așa se face că, în prezent, Leo și-a creat un portofoliu personal destul de cuprinzător, iar printre proiectele sale se numără și filmul de scurt metraj A sight for sore eyes.

Primii pași în industria cinematografică

Leo mărturisește că a simțit o afinitate pentru partea vizuală din media, în special pentru film, încă din copilărie. Însă nu a avut curajul să își imagineze o posibilă carieră în domeniu, cel puțin nu până acum patru ani, când a început să studieze Media Production (BA) la Coventry University.

Își amintește că în copilărie a făcut primele experimente în materie de videoclipuri:

Împreună cu prietenii mei filmam ceea ce făceam, iar în același timp țineam telefonul cu muzica pornită lângă microfonul camerei, pentru că nu știam cum să editez. Filmam totul cu telefonul. Țin minte că primul meu aparat a fost un Nikon Coolpix 10, pe care mi l-a dat tata.

Deși se simțea atras de această pasiune, Leo nu și-a dorit, în primă instanță, să ducă la un alt nivel întreaga sa muncă. În liceu, a început să se gândească la urmarea unei facultăți în domeniu. A ales Univeristatea Coventry din Marea Britanie. Ajuns acolo, a observat devotamentul celor din jurul său și a conștientizat că trebuie să încerce cât mai multe pentru a-și îndeplini visul. Cum pasiunea o avea, trebuia să se asigure că își va dedica suficient timp pentru ceea ce își dorește să facă.

A debutat cu fotografia, după care a prins curaj și a făcut scurt metraje în cadrul facultății. Ușor, ușor a ajuns la ce a creat de curând:

Un film de calitate mi se pare extrem de dificil de realizat. Din perspectiva unui visător viitor regizor/scenarist, cel mai greu îmi era să vin cu o idee, pe care să o transform într-un scenariu. Sunt fascinat de poveste și imagine. Probabil că, și din frica de a crea povești penibile, am hotărât să las scrisul de-o parte și să mă concentrez pe imagine.

Până în prezent, Leo a realizat proiecte ce au presupus:

•            Un ad fashion pentru un designer din Londra. (video + photo)

•            Colaborări cu o firma de vape-uri electronice (photo)

•            Fotografierea lui Maisie Williams din Game of Thrones (photo)

•            Freelance pentru corporații (Photo+video)

A sight for sore eyes

La cele enumerate mai sus se adaugă filmul pentru final de facultate, „A sight for sore eyes”, pe care Leo îl consideră cel mai important proiect de până acum:

Este un proiect prin care mi-am demonstrat că pot scrie un scenariu. Mi-am depășit teama că e imposibil să creez o poveste de calitate, pe care să o redau prin componente vizuale/audio pe măsură. Văd totul ca pe un pas în direcția bună, mai ales când mă gândesc la bugetul minim pe care l-am avut.

Tema întregului film a fost aleasă după multe încercări:

Ideea curentă mi-a venit după un seminar de la facultate (în septembrie) când fiecare student își prezenta o schiță din scenariu. Atunci am realizat că se pune foarte mult accent pe teme precum boli mintale – PTSD, schizofrenie, depresie (foarte des întâlnită) sau autism. Deși sunt teme foarte serioase, problema în a face un film despre ele este că unele nu sunt vizuale, ca de exemplu depresia. O condiție care se manifestă mai mult intern este greu de exteriorizat în film, mai ales dacă nu ai experiență. Dovezile a ceea ce spun sunt filmele mediocre, cu aceleași clișee, unde personajul plânge în colțul camerei, având patul plin de pastile și zeci de apeluri ratate de la prieteni.

Încetul cu încetul, din dorința de a aborda o temă standard, care poate fi înțeleasă cu ușurință de către public, Leo a ajuns la ideea curentă: un film despre un hoț care, odată intrat într-o casă, găsește un copil orb, ce aștepta să sosească prietenul tatălui său. Între cei doi se creează o legătură (oarecum paternă), hoțul fiind sensibilizat de inocența copilului, dar nu se ajunge la un deznodămând clar din cauza unei descoperiri șocante.

Titlul a fost ales în antiteză cu ideea fundamentală a filmului. „A sight for sore eyes” este o zicală destul de populară în limba engleză care face referire la ceva plăcut la vedere – ceva frumos de privit. A fost ales cu scopul de a scoate în evidență ceea ce va descoperi personajul principal în mică lui aventură.

Munca din spatele camerelor

Leo a scris scenariul în două luni, ajungând la 12-13 versiuni diferite:

Aș spune că cel mai mult a durat documentarea legată de realismul poveștii. Am studiat mentalitatea hoților, rutină, cât stau de obicei într-o casă, în ce locuri caută. Mai greu a fost când a venit vorba de copil. Fiind orb, trebuia să iau în considerare niște particularități ale comportamentului, precum deficiența de exprimare a unor grimase, felul în care se mișcă, ș.a. Am urmărit și un număr considerabil de documentare legate de copiii nevăzători, pentru a mă asigura că nu intru în aria clișeelor.

Leo a fost scenarist, regizor și colorist:

Eu am scris povestea filmului de la 0, sursa de inspirație fiind un eveniment din ultimul an de liceu, când mi s-a furat televizorul în timp ce eram în casă. Am descoperit la doar 1 minut după ce hoții plecaseră. Eu m-am ocupat și de coloratul filmului. Pentru cei care nu știu ce presupune, vin cu niște lămuriri: de obicei când filmezi la nivel profesional, înregistrarea cadrelor se face folosind un profil plat (imaginea e la un contrast minim, dar reține mai multă informație), ca după să o poți edita după cum dictează povestea (culori, contrast, etc).

În calitate de regizor, Leo s-a ocupat de stilistica evenimentelor din scenariu. A fost responsabil de modul în care actorii gesticulează sau spun replicile. A preluat idei/sugestii de la actori despre posibilele evenimente create de personaje în timpul filmului. De asemenea, a fost responsabil și de ritmul în care se desfășoară acțiunea, asigurând un echilibru fin între suspans și dezvăluire.

La realizarea filmului au participat 15 persoane, fiecare având atribuțiile foarte clar delimitate:

Odată ce am terminat scenariul, am trecut la recrutat. Responsabil de imaginea de film a fost Eric, un fost coleg din aceeași generație cu mine (amândoi am făcut placement anul trecut, luând un an pauză). Producător a fost Nadiya, iar editor Oliver, ambii fiind colegi de clasă. Asta a fost echipa principală. Restul au fost studenți din anul II care au vrut să capete experiență, toți fiind atrași de poveste.

De casting s-au ocupat Leo și Nadiya, având peste 150 de aplicanți. În rolul copilului orb a fost ales chiar un băiat nevăzător, Leo Lake.

Filmările au durat aproape o săptămână:

Au fost cinci zile pline. Începeam la 8 dimineață și terminam la 12 noaptea. Deși eram obosit, mă simțeam în elementul meu și îmi plăcea la nebunie procesul de colaborare al echipei. Dezbăteam orice – cum ar trebui poziționate luminile, recuzita de set, camera cu care să filmăm, designul camerelor, ce facem cu Woody? (câinele proprietarilor casei în care am filmat).

Montajul a durat o lună și a fost făcut în studioul de editare al facultății. Au fost făcute 15 versiuni diferite ale filmului, lungimea fiind din ce în ce mai scurtă de la o versiune la alta. Deși inițial avea 25 de minute, „A sight for sore eyes” a ajuns la final cu 17, din dorința de a evita monotonia.

Bugetul filmului a fost obținut, în mare parte, de la prietenii și familiile echipei, dar și prin intermediul unei platforme de finanțare – IndieGoGo.

Dificultăți și satisfacții

Principalele dificultăți pe care Leo și echipa sa le-au întâmpinat de-a lungul proiectului au fost timpul, un obiectiv de la o cameră de filmat și comunicarea cu Leo, copilul nevăzător. Să le luăm pe rând.

  1. Timpul

În scenariu, acțiunea se petrece noaptea. În februarie, luna în care am filmat, apusul începea la 4:45 pm, așa că începeam să filmăm la 5. Problema principală era că proprietarii vilei în care am filmat se întorceau de la muncă fix când intram noi în inerția filmărilor. Asta a cauzat multe pauze din cauză că era multă gălăgie. În ziua a patra ne-am dat seama că, dacă o ținem în același ritm, nu vom termina la timp. Așa că am început filmările la 3, în plină zi, dar am blocat ferestrele cu hârtie neagră. Astfel, am recuperat patru scene majore, punându-ne înapoi în program.

  • Obiectivul camerei

Unul din operatorii noștri de cameră a fost neatent cu echipamentul și a lovit una dintre camerele de filmat, spărgând un obiectiv destul de scump. Din păcate, echipamentul a fost închiriat (de la facultate) pe numele meu, iar până nu este plătit integral nu pot absolvi. Dar am hotărât ca toată echipa să acopere costurile. De aici am învățat o lecție prețioasă: e bine să ceri tuturor celor din platou să semneze un proces verbal legat de daunele echipamentului.

  • Comunicarea cu copilul orb

În ciuda faptului că era actor de profesie, a durat un timp până când eu și echipa ne-am obișnuit cu el. În calitate de regizor, au fost momente în care îmi era greu să îi dau indicații, mai ales când era vorba de a se mișca dintr-un loc în altul, platoul fiind un loc străin lui. De asemenea, trebuia luat în considerare și faptul că e un copil. Asta însemna ore limitate de muncă și oboseală imediată. În a treia zi de filmări a trebuit să ne oprim cu mult înaintea programului, din cauză că Leo nu mai putea ține pasul.

În ciuda problemelor apărute, Leo este foarte mulțumit de rezultatul final. Recenziile pe care le-a primit din partea persoanelor care i-au urmărit filmul, îi demonstrează că eforturile colective ale echipei nu au fost în zadar:

Cel mai satisfăcător moment este cel în care mi se spune că filmul nu pare făcut de un student. Eu îl văd cu alți ochi, fiind conștient de fiecare greșeală. Dar dacă pentru o persoană obișnuită este frumos și dă impresia unei producții de buget mediu spre mare, eu sunt mai mult decât mulțumit.

O întrebare ne macină…

Nu știu dacă sunt în măsură de a da sfaturi, dar dacă ar fi să îmi exprim un gând, ar fi acela că timpul e singura monedă pe care nu o poți economisi. Așa că, înțelept ar fi să te gândești bine pe ce alegi să o dai. Probabil printre cititori vor fi și mulți studenți care urmează mai mult pasiunea părinților și nu pe a lor. Am fost și eu în situația de a fi influențat de visul altcuiva. Totuși, am ales să urmez ceva în care chiar cred cu adevărat, fiind pregătit să îmi asum în totalitate viictoriile și eșecurile ce vor urma. Cred că, probabil, în asta constă și cheia succesului – alege să faci ceea ce îți place și îți dorești cu adevărat, iar apoi fă-o cu responsabilitate. Greu va fi oricum, așa că lasă-mă să-ți adresez o întrebare:

Preferi să treci prin greutățile a ceva în care crezi și iubești sau prin greutățile a ceva ce își dorește o persoană apropiată ție?

Filmul este disponibil aici.

Realizat de: Elena-Ioana Crăciun